Posted by: ioana badea on: May 5, 2010
După cum deja se ştie, în această vară are loc Campionatul Mondial de Fotbal, la care România bineînţeles că nu participă. Însă mai jos sunt câteva din ţările care participă sau mai bine zis câte un reprezentat al câtorva ţări participante. Noul pictorial din Vanity Fair / iunie 2010
Posted by: ioana badea on: April 17, 2010
Mi se întâmplă să-mi găsesc, aproximativ în fiecare săptămână, câte o obsesie. Câte o persoană de care să fiu obsedată iar dacă e actor/actriţă ajung să-i văd toată colecţia de filme şi să-i citesc biografia de nenumărate ori. Asta până găsesc altceva mai interesant care să-mi capteze atenţia. Săptămâna trecută a fost Cristiano Ronaldo. Sau [...]
Posted by: ioana badea on: October 29, 2009
Am văzut filmul şi a meritat aşteptarea. Un documentar cu înregistrări de la ultimele repetiţii ale lui Michael. Acesta e prezentat diferit faţă de cum era cunoscut de restul lumii. Într-o formă fizică foarte bună, avea o voce la fel ca întotdeauna. Pregătea nişte spectacole de neuitat pentru fani. Pe parcursul repetiţiilor aceştia l-au [...]
Posted by: ioana badea on: September 15, 2009
Ghost( Fantoma mea iubită), Dirty Dancing şi Dirty Dancing -Havana Nights, sunt doar câteva dintre cele mai de succes filme ale sale. Vorbesc despre Patrick Swayze, un foarte bun actor şi dansator, care s-a stins din viaţă aseară, în urma unei lupte dure cu cancerul pancreatic. În ianuarie 2008 a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, [...]
Posted by: ioana badea on: July 7, 2009
Niciodata nu am crezut ca poate exista un eveniment care sa uneasca atatia oameni pentru cateva ore. Albi, chinezi, indieni, afro-americani, copii, batrani, tineri, din Europa, Asia, America, Australia, din toate colturile lumii, si-au incetat munca pentru cateva ore ca sa ii aduca un ultim omagiu celui care a fost un fenomen, o adevarata [...]
Posted by: ioana badea on: July 6, 2009
Primavara trecuta s-a tot speculat ca Ronaldo ar putea pleca de la Manchester United la Real Madrid. Pana la urma a ramas si sezonul 2008-2009 tot la Manchester, convins de Sir Alex Ferguson. Dar se pare ca totusi a venit si mutarea inevitabila. Ronaldo a semnat cu Real Madrid. Isterie, fani multi, stadion arhiplin, [...]
Posted by: ioana badea on: June 27, 2009
Am citit azi dimineata pe prima pagina in” Libertatea” faptul ca o romanca l-a vazut pe Michael inainte sa moara. Mare minune. Daca era o alta tipa de alta nationalitate cu siguranta ar fi fost ceva diferit. Si sa nu zic de tampeniile pe care le-au scris cei de la “Libertatea“. Pe ultima pagina [...]
Posted by: ioana badea on: June 26, 2009
Acum cateva luni am auzit o stire cum ca Michael Jackson este foarte bolnav si este in pericol de moarte. Am fost atat de suparata si socata dar dupa putin timp au declarat ca nu este asa si ca e perfect sanatos, mai mult, va sustine un ultim concert, un concert cu care sa-si [...]
Recent Comments